luni, 21 septembrie 2015

DUMNEZEU: Conştiinţa infinitului



Constantele fundamentale ale universului sunt de aşa natură stabilite şi în asemenea concordanţă între ele, încât dacă ele ar devia numai cu câteva miimi de la valorile lor actuale, viaţa nu ar mai fi posibilă. Acest principiu antropic, dar şi multe alte dovezi ştiinţifice şi indicii duc în mod indubitabil la concluzia că ele au fost programate de o fiinţă superinteligentă.

Întrebarea nu este dacă Dumnezeu există sau nu, deoarece El, prin faptul că este atotputernic şi omniscient, poate să se afle în afara existenţei şi a non-existenţei. Întrebarea este: „de ce se face întotdeauna legătura între Dumnezeu şi credinţa religioasă, cu toate că această legătură nu a fost dovedită niciodată, cu toate că El are mai mult de a face cu ştiinţa decât cu religia!?”

Cosmosul funcţionează după principii ştiinţifice. Ştinţele naturii, ştiinţele exacte, logica, spiritualitatea, dar şi experienţele noastre de zi cu zi ne duc la concluzia că dincolo de fenomenele şi formele acestei lumi se află o inteligenţă superioară. Iar inteligenţa presupune o conştiinţă. Şi pentru că El este atotputernic şi atotştiutor, conştiinţa lui trebuie să fie infinită.

Da! Dumnezeu este conştiinţa infinitului.

Infinitul este cel care a creat universul şi toate formele finite din cadrul acestuia. Dacă cineva modelează din plastilină sau din lut o figurină şi examinăm atent figurina vom observa mici urme ale celui ce a creat-o. Vom observa uneori chiar şi amprentele digitale ale modelatorului. Infinitul a lăsat şi el urmele şi amprentele sale pe care le găsim, dacă ne uităm atent, cam peste tot. Constanta matematică PI, care este de fapt raportul dintre circumferinţa şi diametrul unui cerc într-un spaţiu euclidian, este un număr transcendent şi fără sfârşit. Între două numere naturale există o infinitate de numere reale. Fotonul este o cuantă de lumină care poate trăi la infinit. Constanta PI, numărul infinit de numere reale dintre două numere naturale, fotonul, dar şi multe alte astfel de exemple sunt de fapt urmele infinitului ce au rămas amprentate pe creaţia sa, universul.

Evoluţionismul lui Darwin, care ne spune că viaţa a luat naştere cu ajutorul hazardului, a eşuat din multe motive. Unul dintre ele este faptul că micro-evoluţia sau schimbarea în cadrul unei specii nu este o dovadă a unei macro-evoluţiei darwiniste în sensul de schimbare dincolo de limitele speciilor şi a creării unor specii diferite de cele iniţiale. Falsificarea de fosile prin ataşarea unei mandibule de urangutan la un craniu uman şi denumirea lor în mod pompos cu nume ştiinţifice precum: Sinanthropus, Ramapithecus sau Hesperopithecus, pentru a dovedi că evoluţia darwinistă este adevărată, a fost descoperită de savantul Kenneth Oakley (1911-1981) de la British Museum şi nu mai este niciun secret pentru nimeni.

Logica ne spune că hazardul neinteligent nu poate să creeze toate miriadele de fenomene şi forme din univers, ce par a fi aşa de complicate încât cele mai sofisticate laboratoare ale secolului al XXI-lea nu pot să reproducă sintetic nici cea mai mică particulă a vieţii, deci nici măcar o celulă. Este oare hazardul mult mai inteligent decât toţi oamenii de ştiinţă de astăzi?

Matematicianul, filozoful şi teologul William Dembski ne spune că organismele vii sunt complexităţi specificate care conţin informaţii ce au o probabilitate mai mică de 1:10^{150} ca prin hazardul natural să se realizeze. Aceasta este pentru el bariera universală a probabilităţii care nu mai permite ca un fenomen să aibă loc, chiar dacă mai există în mod teoretic această posibilitate.

Intuiţia şi logica noastră ne spun că o astfel de barieră există.

Închipuiţi-vă că pe un stadion de fotbal se aşează toate componentele unui avion în stare demontată. Câţi ani trebuie oare să treacă astfel încât prin hazard, deci cu ajutorul unor uragane, a unor cutremure de pământ sau a altor evenimente naturale, să fie montat avionul în mod complet astfel încât el să poată zbura? Este raţional să credem că acest lucru nu va fi niciodată posibil chiar dacă fantazia dusă la extrem ar putea accepta acest lucru. Avionul, însă, nu este nici pe departe atât de complex precum organismele vii sau subcomponentele acestora. Numai ADN-ul din nucleul celulei, care deţine într-o formă codată toate informaţiile necesare reproducerii vieţii, este compus din 3,5 miliarde de instrucţiuni.

Concluzia este că, pentru a explica crearea unor structuri extrem de complexe şi bogate în informaţii precum cele ale materialului biologic, este neapărat nevoie de o superinteligenţă creatoare care a planificat totul minuţios şi poate fi detectată pe baza datelor ştiinţifice, empirice şi cu ajutorul tehnicilor spirituale.

Cei care meditează profund, în mod sistematic şi fără abatere relatează că intră în contact cu un spirit, cu o conştiinţă atotputernică, atotştiutoare şi infinită. La revenirea din starea meditativă ei se întorc cu cunoştinţe dar şi cu abilităţi noi ce uimesc lumea. Chiar şi experienţa noastră de zi cu zi ne arată de multe ori că există o energie misterioasă în noi dar şi în afara noastră.

Cuprins:
1. Există Dumnezeu?
2. Ce sau cine este Dumnezeu?
3. Cine l-a creat pe Dumnezeu?
4. Legile divine
5. Ce simbolizează cu adevărat cifra 666?
6. Vindecare cu ajutorul posturilor corporale
7. Cuvinte şi gânduri pentru o viaţă fericită
8. Pot intra în contact cu Dumnezeu?
9. Mulţumim lui Dumnezeu


Descărcaţi cartea digitală: "DUMNEZEU: Conştiinţa infinitului "(parţial) folosind linkul de mai jos. Vă rugăm raportaţi linkurile dezactivate pentru a fi reactivate.

DUMNEZEU: Conştiinţa infinitului (parţial)

Parola: 999

1. Există Dumnezeu?

Dumnezeu este inerent, imanent şi transcendent.

În primul rând trebuie să amintim că Dumnezeu are o sumendenie de denominaţii, dar totodată nu are nume propriu. Câteva denumiri: Dumnezeu, Creatorul Divin, Divinitatea, Zamolxis , Spiritul cel Mare, Brahma, Allah, Adevărul Absolut, Conştiinţa infinitului ş.a.m.d. Eu m-am hotărât să folosesc termenul de Dumnezeu. Mai important decât denominaţiunea, este ceea ce înţelegem a fi El cu adevărat. Primul aspect ce trebuie rezolvat este întrebarea: există Dumnezeu?

Pentru a rezolva aceasta întrebare este nevoie să ştim că Dumnezeu este inerent, imanent şi transcendent. El este inerent, adică se află în interiorul tuturor fenomenelor precum: atom, plantă, animal, om, planetă, stea etc. El este imanent, adică El se află simultan atât în interiorul lumii materiale cât şi în exteriorul tuturor fenomenelor ei. În plus la aceste două calităţi, Dumnezeu este o fiinţă transcendentală. Asta înseamnă că El se află dincolo de orice noţiune, dincolo de orice fenomen, dincolo de universul material, dincolo de existenţă şi dincolo de non-existenţă.

Pe scurt spus:
Dumnezeu se află în existenţă, simultan El se află şi în afara existenţei. Dumnezeu se află în non-existenţă, simultan El se află şi în afara acesteia.

De aici deducem că propoziţia: "Dumnezeu există." este adevărată pentru că ea se referă la calitatea Lui de a se afla în interiorul dar şi în exteriorul lumii materiale, deci în interiorul şi în exteriorul existenţei. Propoziţia "Dumnezeu există." este echivalentă cu propoziţia "Dumnezeu se află în existenţă." Oamenii religioşi cred în această parte a lui Dumnezeu ce se află în existenţă.

Propoziţia: "Dumnezeu nu există." este şi ea la fel de adevărată pentru că ea se referă la calitatea Lui de a se afla în non-existenţă. Astfel spus, propoziţia "Dumnezeu nu există." se poate formula "Dumnezeu se află în non-existenţă." Ateii cred în această parte a lui Dumnezeu, ce se află în non-existenţă. După cum vedeţi, ateii sunt la fel de credincioşi ca şi oamenii religioşi.

În acest punct, unii vor avea de argumentat precum că aceste două propoziţii, şi anume "Dumnezeu se afla în existenţă." şi "Dumnezeu se află în non-existenţă.", sunt contradictorii, deci ilogice. În consecinţă, ar putea ei deduce, conform logicii numai una dintre aceste două propoziţii ar putea fi adevărată.

Într-adevăr, conform logicii umane, cele două propoziţii sunt contradictorii. Am subliniat cuvântul "umane", pentru că mai există şi logica lui Dumnezeu, care este o logică divină. Conform logicii divine, totul, dar absolut totul este posibil pentru Dumnezeu, deoarece El este atotputernic şi omniscient.

Dar haideţi să vă zic o poveste. La începutul secolulul al XX-lea, se naşte o ştiinţă nouă şi anume mecanica cuantică. Mecanica cuantică este o teorie a fizicii, care descrie comportamentul materiei la nivelul atomic şi subatomic, fenomene pe care fizica newtoniană şi electromagnetismul clasic nu le pot explica. Fondatorii mecanicii cuantice au fost Max Planck, Erwin Schroedinger şi Werner von Heisenberg.

Fizica newtoniană şi electromagnetismul clasic explicau că materia poate avea proprietăţi corpusculare sau ondulatorii. Până în 1927 oamenii de ştiinţă considerau că electronul ar fi corpuscular. În 1927, Clinton Joseph Davisson şi Lester Halbert Germer au evidenţiat însă comportamentul ondulatoriu al electronilor. Oamenii de ştiinţă erau consternaţi de faptul că electronul se comportă ca un corpuscul dar şi ca o undă electromagnetică, deşi logica acestora interzicea simultaneitatea celor doua proprietăţi, adică interzicea simultaneitatea proprietăţii de corpuscul şi de undă la una şi aceeaşi particulă. După cum vedem, de multe ori, nici natura nu ţine cont de logica umană.

Altfel spus, Dumnezeu transcende atât existenţa cât şi non-existenţa.

După cum vedeţi aceasta întrebare, şi anume dacă Dumnezeu există sau nu, este pusă de conştiinţa unui om ce nu ştie nimic despre calitatea transcendentală a lui Dumnezeu.

2. Ce sau cine este Dumnezeu?


Ce sau cine este Dumnezeu?
Dumnezeu este conştiinţa infinitului.

În universul material se regăsesc fenomene ce au o formă, deci sunt finite. Toate aceste forme, ca spre exemplu: piatră, plantă, animal, fiinţă umană etc. sunt spirite materializate şi deţin mai mult sau mai puţină conştiinţă. Dar şi întregul univers material, cosmosul, este purtător de conştiinţă. Universul material îl putem numi finitul, pentru că el este finit în spaţiu şi timp.

Aşa cum finitul are o conştiinţă, aşa şi infinitul are conştiinţa sa. Diferenţa cred că este clară pentru toată lumea. Conştiinţa infinitului este mult superioară conştiinţei finitului. Aceasta conştiinţă, şi anume conştiinţa infinitului, este cea care a creat universul.

„Infinitul există. E-acolo. Dacă infinitul n-ar avea eul său, eul ar fi hotarul său; n-ar mai fi infinit: cu alte cuvinte, n-ar mai exista. El însă există. Deci are eul său. Acest eu al infinitului e Dumnezeu.”
Victor Hugo (n. 26 februarie 1802 - d. 22 mai 1885)

3. Cine l-a creat pe Dumnezeu?


În inima aceluia ce doreşte să-L găsească pe Dumnezeu există întodeauna întrebarea: „Cine l-a creat pe Dumnezeu!?”. Se pare că niciunde nu s-a tratat această chestiune în mod adecvat. Dacă însă meditezi profund despre acest subiect şi citeşti cu atenţie explicaţiile de mai jos vei reuşi singur să primeşti un răspuns mulţumitor şi raţional la această nedumerire.

Ca să tratăm corect această întrebare trebuie mai întâi şi întâi să ne gândim de unde vine ea, de la ce conştiinţă, de la ce stare de fapt.

Ei bine, să ne amintim de faptul că trăim într-un univers cauzal, în care omul observă că totul are o cauză, cauză care şi ea la rândul ei este un fenomen ce are o altă cauză. Spre exemplu cauza unui copil este mama şi tatăl său, iar aceştia la rândul lor au fost creaţi de părinţii lor, deci de bunicii copilului care la rândul lor sunt de fapt cauzele părinţilor. Aceasta înlănţuire a fenomenelor se numeşte legea cauzalităţii, iar universul în care trăim este un univers cauzal.
Este valabilă această lege pentru Dumnezeu, este ea valabilă inclusiv pentru El ca fiinţă transcendentală? Este Dumnezeu supus legii cauzalităţii universului material?

După cum ştim Dumnezeu a creat universul şi legile divine, şi mai ştim că Dumnezeu este o fiinţă transcendentală, adică El se află dincolo de orice noţiune, dincolo de orice fenomen, dincolo de orice lege. Pe scurt spus, Dumnezeu nu se supune legilor universului, deci El nu se supune nici legilor cauzalităţii. Întrebarea, cine l-a creat pe Dumnezeu, este aşadar o întrebare falsă pentru că ea presupune că legea cauzalităţii ar fi valabilă inclusiv pentru cel ce a creat-o.

În plus, ştim că Dumnezeu este conştiinţa infinitului, deci infinitul însuşi. Cine poate fi în afara infinitului pentru a-L putea crea? Dacă ar exista ceva în afara infinitului, infinitul nu ar mai fi infinit ci finit. Iată deci că, indiferent de logica folosită, ajungem la acelaşi rezultat. Dumnezeu nu e născut, nu e făcut şi nici creat. De aceea El este etern. Căci numai ce se naşte trebuie să moară.

Dumnezeu, conştiinţa infinitului, este originea creaţiei sale finite. El produce forţă iluziei, produce furtuna înşelătoare a relativităţii şi anume a concepţiei şi percepţiei amăgitoare precum că Unicul a devenit o multitudine de fenomene şi forme. Această furtună suflă pe deasupra oceanului fiinţei Sale şi iniţiază dorinţa Lui creatoare ceea ce se manifestă prin producerea de valuri în lumea materială.

„Cu toate că Eu sunt nenăscut şi constituit dintr-o substanţă neschimbătoare, Eu locuiesc în Natura Mea Cosmică şi voi deveni Domnul tuturor creaţiilor. Acolo Mă întrupez cu ajutorul Iluziei Maya ce ia naştere din Mine.”
Bhagavad Gita IV, 6.

Prin faptul că însuşi Dumnezeu se manifestă ca vibraţie cosmică, creatoare şi inteligentă folosindu-se de furtuna creativă a relativităţii, El dă naştere la valuri vibraţionale şi efemere din Sine însuşi sub formă de spirit, energie şi materie. Aşa se formează electronii, protonii, atomii, moleculele, celulele şi alte structuri materiale din care apar galaxiile ce plutesc în univers şi sunt înconjurate de praf, gaz interstelar, materie şi energie întunecată.

Deci vibraţia cosmică inteligentă este sursa tuturor fenomenelor şi formelor, este sursa ce a creat universul chiar dacă indirect formele materiale sunt constituite din părţi fundamentale precum: celulele din molecule, moleculele din atomi, atomii din electroni şi protoni iar electronii şi protonii îşi au originea în energia divină creatoare.

Creaţia divină există şi este cauzată de Dumnezeu. Deci creaţia inteligentă există deoarece există o Divinitate inteligentă şi creatoare. Cine l-a creat oare pe Dumnezeu, fiinţa din care s-au născut toate lucrurile!? Legea cauzalităţii se poate aplica asupra lucrurilor efemere, însă nu asupra eternităţii. Aşa cum valurile din ocean se sting cu timpul, aşa dispar toate lucrurile efemere scurgându-se în izvorul lor etern. Legea cauzalităţii este deci valabilă numai pentru creaţia exterioară, ea nu funcţionează însă când este vorba de infinit.

Adam şi Eva, strămoşii noştri au dat viaţă umanităţii cu ajutorul legii cauzalităţii, iar ei înşişi au fost creaţia infinitului printr-un act ştiinţific pe care noi încă nu îl cunoaştem. Deoarece noi am fost procreaţi de părinţii noştri, iar ei au fost la rândul lor procreaţi de bunicii noştri şi deoarece toată omenirea se trage de la Adam şi Eva, ne întrebăm: cine l-a creat pe Dumnezeu!? Noi folosim legea cauzalităţii, prin care noi am fost născuţi, inclusiv asupra infinitului. Aici este greşeala noastră de gândire.

Dacă plutim pe valurile unei mări nu vom putea să avem o perspectivă de ansamblu asupra mării. Dintr-o perspectivă aeriană însă putem privi peste toată întinderea ei. Aşa se întâmplă şi în cazul în care noi ne concentrăm asupra fenomenelor şi formelor lumii materiale. Spiritul nostru se adânceşte şi se identifică cu acestea, iar noi vedem numai creaţia lui Dumnezeu şi legea cauzalităţii. Dacă închidem ochii şi învăţăm să privim în interiorul spiritului nostru nu mai percepem formele efemere ale lumii materiale şi nici legea cauzalităţii care le-a creat în mod indirect, ci vom putea contempla panorama infinitului fără formă şi fără cauză.

Spiritul divin nu are cauză. Infinitul a creat legea cauzalităţii care, la rândul ei, a dat naştere tuturor lucrurilor efemere, de aceea infinitul nu are cauză.

„Eu, cel ce nu s-a manifestat, pătrund tot universul. Toate fiinţele locuiesc în Mine şi cu toate acestea Eu nu locuiesc în ele.”
Bhagavad-Gita IX, 4

Cu toate că Dumnezeu este prezent în toate lucrurile, El nu se supune efemerului. În timpul disoluţiei cosmice, toată puterea, toată inteligenţa şi inclusiv legea cauzalităţii devin inactive şi se revarsă în Absolut. Aici, ele aşteaptă următorul ciclu al revelaţiei creatoare şi divine. Puterea furtunii care stârneşte valurile pe mare se manifestă în valuri. Pe timpul cât marea este liniştită această forţă rămâne inactivă. Într-un mod asemănător se manifestă şi infinitul în starea sa creatoare sub formă de inteligenţă, spirit, vibraţie, forţă şi materie. În stare nemanifestată, infinitul există numai sub formă de spirit care şi-a revărsat toate puterile în sine însuşi. Din spaţiul cosmic provine lumina, materia întunecată şi nebuloasele galactice care se retrag din nou în spaţiul cosmic şi se revarsă în el.

Sfera divinului, dincolo de toate manifestările cosmice, este locul unde se ascunde spiritul. Infinitul se află dincolo de noţiunile inteligenţă, energie, spaţiu cosmic şi timp, lucruri care se formează din vibraţiile spiritului divin. Infinitul este un fenomen de sine stătător care poate fi perceput şi recunoscut şi care este fără început şi fără de sfârşit. Creaţia divină ia naştere cu ajutorul lui Dumnezeu. El însă nu a fost creat de nimeni şi de nimic. El a fost, este şi va exista întotdeauna. Atâta timp cât omul este muritor şi se supune legii cosmice a cauzei şi a efectului, el nu va înţelege natura spiritului divin. În starea de extaz, însă, fiinţa umană se contopeşte cu Dumnezeu şi înţelege în mod exact ce şi cum este El: fără început, fără sfârşit şi fără cauză. În acest moment vei înţelege că şi tu eşti fără cauză.

Ca muritori noi suntem creaţia lui Dumnezeu, ca fiinţe nemuritoare ce au dobândit iluminarea spiritului putem realiza că suntem un val în marea infinită a lui Dumnezeu, suntem o conştiinţă deplină şi eternă.

4. Legile divine


Înainte de a trece la enunţarea şi explicarea succintă a legilor divine, trebuiesc făcute câteva precizări.

1. Legile divine nu sunt invenţia nimănui. Ele sunt implementate, sub forma de energie divină, în conştiinţa noastră, a fiecărei fiinţe umane. La simpla lecturare a legilor divine, orice om îşi va da seama, intuitiv sau conştient, de faptul că ele sunt 100% juste. El îşi dă seama de acest lucru pentru că le poate compara cu cele deja existente în spiritul şi în sufletul său.

2. Există presupunerea că Dumnezeu pedepseşte persoana ce încalcă legile divine. Acest lucru nu este adevărat. Dumnezeu nu a pedepsit, nu pedepseşte şi nici nu va pedepsi niciodată pe nimeni. Este adevărat însă că încălcarea legilor divine atrage consecinţe pentru persoana respectivă.

Dumnezeu ne-a dat în dar voinţă proprie. De aceea noi putem decide în ce direcţie o luăm. Totodată, datorită faptului că deciziile ne aparţin, trebuie să suportăm şi consecinţele acestora. Acest fenomen îl înţelegem mai bine dacă luăm în vedere metoda de funcţionare a legii cauzei şi efectului, lege cosmică ce acţionează întotdeauna, negreşit şi în toate cazurile.

Aceasta lege poate fi explicată, în mod concis, astfel:
„Orice gând, orice vorbă, orice faptă este de fapt o vibraţie, care, emisă şi transmisă în cosmos, este reflectată şi direcţionată de acesta înapoi înspre persoana de la care a plecat.” Astfel, gândurile, vorbele şi faptele negative revin înapoi, mai devreme sau mai târziu, înspre fiinţa umană ce le-a produs, sub formă de dereglări psihice şi emoţionale, sub formă de suferinţă şi boală, sub formă de destin ciudat şi moarte în suferinţă.

Legile divine, formulate în mod succint, sunt următoarele:

8.1. Non-violenţă mentală, verbală şi fizică

Violenţa mentală este starea mentală, în care cineva are gânduri negative faţă de sine sau faţă de alte persoane. Violenţa verbală se manifestă prin cuvinte peiorative. Înainte de a vorbi, noi trebuie să folosim raţiunea pentru a formula ideile şi mai trebuie să le îndulcim cu seva iubirii, pentru ca să le redăm în aşa manieră, încât să nu rănim pe nimeni.

Violenţa fizică este de obicei monopolul statului şi de multe ori este întrebuinţată în mod abuziv şi tot mai des împotriva cetăţenilor paşnici. Autorităţile trebuiesc însă să folosească oamenii dar şi echipamentul din dotare pentru a deescalada situaţia, deoarece violenţa duce la o spirală a violenţei, care în cele din urmă este greu de controlat şi data viitoare nu se ştie niciodată când şi unde va răbufni.

8.2. Veridicitate

Pe scurt această lege se poate formula astfel:
„Spune numai adevărul! Dacă acesta răneşte pe cineva, taci!”

În societatea strict materialistă, oamenii sunt educaţi în aşa fel încât să facă bani fără a ţine seama de consecinţele acţiunilor lor. Este permis chiar să minţi, să manipulezi, să escrochezi pentru a face bani. Se aplică doctrina machiavelică uşor modificată: "Banii scuza mijloacele". Chiar şi unii psihologi îndeamnă lumea să spună aşa-zisele minciunele pentru a-şi putea vinde produsele sau pentru a salva o situaţie. Acest lucru este foarte grav. O societate în care, minciuna este nu numai tolerată ci şi încurajată, nu va avea niciodată un viitor.

Numai cu ajutorul tehnicilor spirituale se poate ajunge la o fericire adevărată şi durabilă. Unul dintre principiile divine este veridicitatea. Cei mai mulţi dintre oameni nu înţeleg în mod corect noţiunea de adevăr. Adevăr înseamnă o concordanţă perfectă cu realitatea şi această concordanţă trebuie să aducă după sine întodeauna numai lucruri bune. Cine s-a obişnuit să povestească în mod continuu mici neadevăruri îi va veni greu să facă în mod fidel o mărturie. Asemenea mincinoşi cronici nu gândesc niciodată cât de important este să spui adevărul. De multe ori ei chiar nu pot remarca că spun minciuni. Închipuirile lor sunt pentru ei realitate şi de aceea nu mai sunt în stare să discearnă şi să identifice adevărul dintr-o situaţie reală.

Mulţi, ce nu înţeleg cât de important este să spui adevărul, justifică potlogăriile lor astfel: „Păi dacă spun întodeauna adevărul voi fi dezavantajat deoarece nici ceilalţi nu sunt sinceri cu mine. Mai bine zic şi eu din când în când câte un neadevăr ca să trec prin viaţă mai uşor.” Ce trist acest mod de a proceda!

Pentru a fi sinceri tot timpul trebuie să înţelegem diferenţa dintre lucru faptic şi adevăr. Dacă văd un om şchiop şi cred că dizabilitatea sa este un fapt evident şi de aceea mă adresez în modul următor: „Ce mai faci măi, şchiopule?”, atunci îl voi jigni căci dacă îl definesc după slăbiciunea sa îl voi răni şi asta nu aduce cu sine nimic bun. De aceea nu trebuie să aminteşti fapte neplăcute fără un motiv bine întemeiat chiar dacă acestea corespund adevărului.

Dacă dintr-un anume motiv nu poţi să spui adevărul nu trebuie neapărat să minţi. Presupun că meditezi într-un colţ de cameră liniştit şi nu vrei să fii deranjat. Cu toate acestea vine cineva şi spune: „Hei, ce faci acolo?”. Ca să nu zici că meditezi, spui: „Păi uite mănânc o savarină!” Asemenea minciuni sunt de prisos deoarece ai putea spune: „Sunt ocupat şi nu vreau să fiu deranjat.” Aceasta afirmaţie adevărată este mult mai bună decât o minciună atunci când vrei să te protejezi de curiozitatea oamenilor şi nu vrei să zici ce faci. Evită să spui minciuni, căci asta te va întări în obişnuinţa ta de a fi mereu de partea adevărului.

Nu este corect să spui adevărul dacă prin asta expui şi răneşti un om fără un motiv bine întemeiat. Presupunem că cineva bea alcool dar doreşte să ascundă acest lucru. Dacă cunoşti această slăbiciune a lui şi te duci la prietenii tăi, să-i clarifici în numele adevărului, şi să le spui: „Ştiţi că acest om este alcoolic, nu-i aşa!?” atunci o astfel de remarcă nu este la locul ei deoarece nu trebuie să te amesteci în treburile altora. Atâta timp cât greşelile celorlalţi nu pricinuiesc nimănui vreo pagubă nu trebuie să vorbeşti despre asta cu ceilalţi. Mai bine vorbeşti între patru ochi, când ocazia permite, cu persoana vizată despre defectele sale sau când te simţi îndatorat să-l ajuţi, dar nu te folosi niciodată de subterfugiul că ai vrea să-l ajuţi pentru a-l răni, căci dacă vei face asta îl vei ajuta să devină duşmanul tău. În afară de asta îi retezi dorinţa, pe care el eventual ar fi avut-o, de a se remedia.

Adevărul este întodeauna salutar, în timp ce un lucru faptic poate câteodată să pricinuiască pagube. Indiferent cât de adevărat este acest lucru faptic, dacă el are ca efect un lucru rău, este un fapt şi nu un adevăr. Nu trăda niciodată fapte neplăcute ce îl fac pe cineva să sufere, spre exemplu prin faptul că pui pe cineva la zid în mod inutil din cauza caracterului său. Acest lucru se întâmplă deseori când jurnalişti, înnebuniţi după senzaţional, compromit personalităţi proeminente. Ei intenţionează să prejudicieze imaginea acestora sau să se îmbogăţească pe spinarea lor.

Nu te împovăra cu karma prin dezvăluirea de lucruri faptice ce prejudiciează pe ceilalţi dacă acestea nu slujesc unor scopuri importante şi nobile. Dacă nu ai voie să dezvălui fapte, trebuie să ai grijă ca nu cumva, indirect prin insinuări, să dai de înţeles ceea ce vrei de fapt să ascunzi. Dumnezeu este gata întotdeauna în cele din urmă să ne ierte, iar noi copii Lui trebuie să facem la fel. Nu trebuie să fim răspunzători pentru faptul că altcineva suferă. Faptele noastre se întorc întotdeauna înapoi la noi, iar dacă am făcut pe cineva să sufere, acestea ne vor aduce daune şi astfel rezultatele experienţelor dureroase pe care le-am produs altora va trebui să le suportăm noi înşine.

Există oameni care trăiesc în pace şi alţi care sunt tot timpul urmăriţi de griji şi necazuri. Aceştia din urmă nu sunt destul de înţelepţi de a examina şi a învăţa cum se poate trăi în pace. Dacă ar face asta, nu ar mai spune neadevăruri şi nici nu ar prejudicia alte persoane cu ajutorul bârfelor.

8.3. Nu îţi însuşi ceea ce nu îţi aparţine!

Oricine îşi dă seama că aceasta lege este justă. Ea se referă atât la persoane, cât şi la grupuri de oameni precum statul. În ultima vreme statul îşi rezervă dreptul de a diminua salarii, pensii, ajutoare de somaj şi ajutoare sociale. Aceasta acţiune cade şi ea sub incidenţa acestei legi, iar persoanele, care au iniţiat-o şi au pus-o în aplicare, vor trebui să suporte consecinţele. Legea cauzei şi a efectului este o lege care acţionează în mod sigur şi fără să facă vreo excepţie.

8.4. Fii echilibrat în tot ceea ce faci!

A fi echilibrat în tot ceea ce faci, înseamnă a fi înţelept şi a cântări foarte atent fiecare gând, fiecare vorbă şi fiecare faptă.

Omul materialist tinde mai întotdeauna să-şi dezvolte viclenia în loc să-şi dezvolte intuiţia şi inteligenţa pentru a atinge înţelepciunea divină şi de cele mai multe ori el tinde să gândească în extreme. Aşa se face că dacă îi spui să gândească, să vorbească şi să trăiască numai în adevăr, el îţi va replica cu şiretenie: „Păi cum adică!? Dacă spre exemplu nişte criminali, care vor să-mi omoare vecinul, mă va întreba unde se ascunde acesta şi eu voi şti acest lucru...trebuie să spun adevărul cu toate că mă voi face părtaş la crimă!? ”

Cazul acesta este unul mai mult teoretic a cărui probabilitate de a se realiza în realitate este extrem de mică. Nu prea există criminali care să fie dependenţi de informaţiile vecinului victimei lor. Nu prea există vecini care la apariţia unor necunoscuţi să ştie că sunt criminalii care vor să-l ucidă chiar acum pe vecinul lor. În plus, de obicei, un om raţional, care este întrebat de necunoscuţi ceva, înainte de a da informaţiile necesare trebuie să se intereseze despre ce este vorba pentru a putea estima situaţia şi a nu favoriza eventualele fapte rele ce se vor putea petrece cu ajutorul informaţiilor sale.

Dar să fim mărinimoşi în gândire şi să admitem că acest caz se poate ivi în viaţa noastră. Dacă acceptăm ca măsură standard modul în care omul mediu gândeşte, putem spune că ne aflăm în faţa unei dileme. Dacă spunem adevărul şi informăm criminalii despre ascunzătoarea victimei lor, atunci ne facem părtaşi la crimă, chiar dacă în mod involuntar şi indirect. Dacă vom minţi, vom încălca legea divină a veridicităţii şi va trebui să suportăm consecinţele negative ale minciunii noastre. Ce este de făcut?

În primul rând trebuie menţionat faptul că o informaţie ce ajută la executarea unei fapte reprobabile nu este adevăr. Adevărul este o informaţie, o teză, o concepţie ce ajută întodeauna la evoluţia spirituală, mentală, emoţională şi materială a cuiva. El trebuie să fie în conformitate cu adevărul absolut din noi care se află implementat sub formă de energie divină.

În al doilea rând nu este nevoie nici măcar într-un astfel de caz să minţi deoarece cea mai bună reacţie este să chemi poliţia. În al treilea rând chiar dacă tu crezi cu tărie că a nu pune la dispoziţia cuiva informaţia corectă este una şi aceeaşi cu minciuna, deci chiar şi în acest caz este mai bine să „minţi” şi să faci un mic păcat deoarece vei salva un om de la moarte. Fapta bună, salvarea vieţii unei fiinţe umane, va anihila consecinţele unei mici „minciuni”. În paranteză fie spus faptul că nu ai trădat ascunzătoarea vecinului tău nu este minciună ci după cum am arătat mai sus este un refuz de a da o informaţie cu ajutorul căreia se va petrece exact inversul a ceea ce trebuie de fapt să facă un adevăr şi anume să ajute un suflet.

Aceasta este esenţa acestei legi divine. A fi echilibrat în tot ceea ce faci înseamnă să pui în cântar două sau mai multe posibilităţi, să le analizezi şi să faci numai fapte ce ajută oamenilor, naturii şi care sunt în concordanţă cu adevărul absolut din noi.

8.5. Nu dori niciodată să posezi lucruri ce nu îţi folosesc!

Omul materialist are dorinţe infinite şi de aceea îşi cumpără de multe ori lucruri cărora, după ce le deţine un timp, nu le mai acordă nicio atenţie. Aceasta mentalitate denontă superficialitate în gândire şi voinţă slabă, voinţă ce nu poate să se opuna dorinţelor, chiar dacă realizarea acestora nu este necesară. De aceea, înainte de a acţiona şi a ne face rost de ceva, trebuie să ne gândim bine dacă acest lucru ne foloseşte cu adevărat, sau dacă nu cumva suntem fascinaţi numai de aura unui lucru pe care nu îl deţinem.

8.6. Curăţenie corporală şi sufletească

Aproape toţi oamenii sunt de acord cu igiena corporală. Puţini însă ştiu că la fel de important pentru noi este şi igiena spirituală, adică arderea gândurilor, dorinţelor, emoţiilor şi imaginilor interioare cu ajutorul tehnicilor spirituale.

8.7. Mulţumire sufletească cu tine şi cu lumea exterioară

Mulţumirea sufletească este un semn că individul se află în legătură directă cu sufletul şi prin acesta el este în contact şi cu Dumnezeu, căci mulţumirea adevărată vine numai din interiorul nostru, deci din suflet, deci de la Dumnezeu.

8.8. Concentrează-te şi îndeplineşte-ţi munca cât mai bine!

Un lucru bine făcut aduce mulţumire sufletească. De aceea, trebuie să ne putem concentra, astfel încât să ne facem munca cât mai bine. În timpul cât realizam ceva, nu trebuie să ne gândim la roadele materiale imediate ale muncii executate, ci să o facem numai şi numai pentru Dumnezeu. Astfel, faptele noastre devin desăvârşite.

9.9. Studiază ştiinţa spirituală şi cea clasică

Pentru a atinge conştiinţa divină trebuie să studiem ştiinţa spirituală şi cea clasică dar şi să medităm pentru a primi în dar capacitatea de a înţelege esenţa lor.

Studiul ştiinţelor naturii şi a celor spirituale este foarte important pentru dezvoltarea noastră spirituală, deci pentru atingerea conştiinţei divine. Tot ceea ce studiem însă, trebuie să fie înţeles la nivelul cel mai profund posibil. Capacitatea de a înţelege esenţa tuturor fenomenelor şi a lucrurilor, se capătă numai prin meditaţie. De aceea este important să medităm zilnic.

8.10. Închină totul lui Dumnezeu

În mod complet această lege divină se formulează aşa: „Închină toate gândurile, toate spusele şi toate acţiunile tale lui Dumnezeu fără să aştepţi la vreo răsplată.”

Prin închinarea gândurilor, vorbelor şi faptelor numai şi numai lui Dumnezeu, acestea capătă o dimensiune divină şi devin din ce în ce mai curate, mai pure şi mai depline.

Această lege divină se poate folosi în mod abuziv de către omul materialist, dornic de profit şi viclean. Astfel, el poate să propună angajaţilor săi să muncească fără răsplată pentru ca ei să primească în schimb răsplata divină. A munci fără salariu pentru a aduce un profit mai mare unei persoane, care şi aşa trăieşte în lux, nu este însă un lucru benefic pentru comunitate, de aceea a nu plăti pe cineva pentru munca sa este un abuz şi nu are de a face cu această lege divină.


5. Ce simbolizează cu adevărat cifra 666?


Mulţi dintre noi cred cu tărie în faptul că cifra 666 e numărul Fiarei, adică al Satanei, al Anticristului, al Diavolului. În Apocalipsa Sfîntului Ioan Teologul numărul 666 simbolizează într-adevăr numărul fiarei.

"Fiara, care se ridică din mare, defăimează pe Dumnezeu şi dă război sfinţilor. O altă fiară, proorocul mincinos, se ridică din pământ. Numele celei dintâi: 666."
(Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Capitolul 13)

Pentru geto-daci însă, acest număr era unul norocos şi benefic. Astfel, este interesant de observat cum această cifră apare în rugăciunea unei femei gete, zamolxiene, rugăciune găsită pe o placă de marmură la Tomis, conţinând şi un acrostih dovedind încă o dată marele rafinament atins de geto-daci.

AYRELIA = STRĂLUCITOARE
BENERIA = CURATĂ
SYM FORO = MĂREAŢĂ DOAMNĂ
SYN DIO = SUNT CREDINCIOASĂ
SYN ZE SASE TRI = SUNT CU TREI DE ŞASE
KAI TETHI GATRI = DAR ATÂT TE ROG
AYRIS NONAM = CÂNDVA SĂ MĂ AJUŢI
NIASCHARIAN = SĂ RENASC

Citind doar primele litere din acrostih avem formaţia AB SSS KAN. SSS însemna la daci 666. În anul 666 de la Zalmoxis, împăratul Burebista şi marele preot Decaineus au hotărât să restaureze adevăratul cult, dezvăluindu-le geţilor misterele sacre. Astfel, anul reformei religioase a fost 666, adepţii lui considerând benefic acest număr. La acest semn se închinau cei întorşi la adevărata religie, semn ce se purta pe mâna dreaptă sau pe frunte.

Pe Arcul de Triunf al lui Constantin cel Mare de la Roma există statuia nobilului dac Tarabostes de la sudul Dunării, din satul Niş. În partea stângă a acestuia apare cifra 666 scrisă ca SSS. Acest număr mai apare pe foarte multe inscripţii dacice sub forma de SSS(666 în limba dacă), CCC(666 în greacă) sau VIVIVI(666 în latină), precum opaiţul de la Drobeta, placă de marmură de la Tomis şi cea de la Tetovo din Macedonia.

Întrebarea este acum: de ce în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul se descrie numărul 666 ca un semn al diavolului, iar la daco-geţi acest număr era un număr benefic, norocos şi în legătură cu naşterea zeului lor, Zalmoxis?

Care este adevărul?

Pentru a afla adevărul trebuie să apelăm la ştiinţa spirituală, adică la ştiinţa ce a fost acumulată în decursul a miilor de ani de oamenii spirituali prin diverse tehnici spirituale. Aceasta ştiinţă ne spune că Dumnezeu este totul. El are două faţete şi anume: partea manifestată, care este de fapt universul material, şi partea nemanifestată, care este alcătuită din fiinţa sa transcendentală.

Partea manifestată sau lumea formelor şi a fenomenelor deţine conştiinţa materială care acţionează ca o hipnoză asupra oamenilor facându-i pe aceştia să creadă că cel mai important lucru pentru ei este să profite de aceasta lume şi să-şi satisfacă poftele simţurilor.

Partea nemanifestată a lui Dumnezeu este conştiinţa divină, conştiinţa supremă la care trebuie să tindem spre a afla Adevărul Absolut.

După cum vedeţi, diavolul, aşa cum ni-l înfătişează religia, deci ca pe cineva cu coarne, coadă şi cu picioare de ţap care ne ademeneşte şi ne trimite în iad, nu există. Există numai hipnoza lumii materiale care ne sugerează că fericirea noastră constă în satisfacerea simţurilor, ceea ce nu este adevărat. Adevărat este că fericirea noastră constă în atingerea conştiinţei divine.

În acord cu acestea, cifra 666 este un simbol al lui Dumnezeu în forma sa manifestată, adică a conştiinţei lumii materiale. Dumnezeu în forma sa nemanifestată are simbolistica 999. Iar 1000 era simbolul hinduistic pentru infinit. Adică 999 + 1.

Dacii purtau pe mâna dreaptă sau pe frunte simbolul 666 deoarece corpul este de natura materială, ei declarau prin acest număr că el aparţine părţii manifestate a lui Dumnezeu. Ei ştiau însă că sufletul este etern şi că acesta se reîntoarce, mai devreme sau mai târziu, înapoi la Dumnezeu.

La fel cum se comportau dacii, şi anume ei îşi însemnau corpul material cu cifra 666, la fel facem şi noi astăzi prin faptul că toate codurile de bare de pe produse conţin acest număr. Unii poate cred că e o coincidenţă. Întrebarea e, se pot întâmpla coincidenţe fără vrerea Lui? Codurile de bare indică faptul că produsele aparţin de fapt lui Dumnezeu, care îşi arată prin aceste forme faţa sa manifestată.

6. Vindecare cu ajutorul posturilor corporale


Există multe tipuri de exerciţii fizice. Cu toate acestea posturile corporale fortifică nu numai corpul material ci duce inclusiv la eliminarea blocadelor energetice şi a tensiunilor, aşa încât energia vitală să poată să se scurgă din nou nestânjenită prin corp. Prin practicarea posturilor corporale se centrează spiritul şi astfel el devine accesibil pentru concentrare şi meditaţie. În timp ce la celelalte exerciţii fizice accentul se pune pe antrenamentul puternic al muşchilor, posturile corporale se fac fără efort fizic exagerat. Toate mişcările sunt executate în mod lent şi gradual. Ele sunt acompaniate întodeauna de un exerciţiu respiratoriu şi de relaxare.

Cu ajutorul posturilor corporale putem să împiedicăm concentraţia de acizi toxici în sânge şi, dacă aceasta s-a întâmplat deja, putem să eliminăm toxinele. Posturile sunt diferite şi antrenează fiecare parte a corpului, întind şi fortifică muşchii, tendoanele, articulaţiile şi păstrează intactă flexibilitatea coloanei vertebrale. Ele nu au efect numai asupra muşchilor şi a scheletului ci şi asupra organelor interne şi a sistemului nervos.

Cu ajutorul acestor exerciţii se deblochează energiilor din corp şi din spirit ceea ce duce la trezirea unor rezerve uriaşe de energie. Prin întindere şi extensie, tensiunile din corp sunt experimentate în mod conştient şi astfel putem să ajungem într-o destindere profundă. În cele din urmă dobândim o stare de armonie completă între corp, spirit şi suflet.

Efectele generale ale posturilor corporale

Efecte asupa corpului

Omul este atât de tânăr precum coloana sa vertebrală. Posturile corporale menţin şi măresc supleţea coloanei vertebrale, fortifică sistemul nervos şi regenerează. Prin mişcările pline de graţie a posturilor se întind, se torsionează uşor şi se îndoaie încheieturile şi muşchii. În plus se masează glandele şi organele iar circulaţia sanguină este impulsionată astfel încât celulele sunt alimentate din plin cu nutrienţi şi oxigen.

Efecte mentale

Posturile sunt line şi eliberează spiritul de neliniştea care apare din cauza mişcării corpului. Ele formează fermitate mentală şi armonizează trupul emoţional ceea ce duce la o viziune pozitivă asupra vieţii.

Efecte asupra energiei vitale

Posturile corporale funcţionează după principiul acupresurii cu menţiunea că ele restabilesc echilibrul energiei vitale în organism în mod mai subtil. Ca să resimţi efectele posturilor trebuie să le faci în mod regulat pe o perioadă îndelungată de timp. Ele exercită presiune asupra diferitelor porţiuni ale corpului, purifică şi fortifică canalele prin care circulă energia vitală.

Înainte de a prezenta cele mai plăcute, cele mai sigure dar şi cele mai eficiente posturi, doresc să-ţi spun câte ceva din experienţa mea referitor la aceste posturi care vindecă şi regenerează cu adevărat corpul şi spiritul. Nu ai nevoie de posturi acrobatice sau contorsiuni. Cele mai bune posturi corporale sunt cele care se bazează pe lupta împotriva gravitaţiei şi cele ce îţi exersează echilibrul. În timpul exerciţiului trebuie să respiri după următoarea schemă: inspiraţie, pauză scurtă, expiraţie, pauză lungă. Inspiraţia se face atunci când cutia toracică se extinde, expiraţia se face atunci când cutia toracică se comprimă. Inspiră profund dar nu până la limita extremă. La fel procedezi şi cu expiraţia. Pe durata posturii concentrează-te la energia ta interioară şi fii atent la orice reacţie a corpului.




Această poziţie corporală se numeşte "corbul". Ea exersează menţinerea echilibrului şi dezvoltă echilibrul fizic şi cel psiho-mental. Corbul este una dintre cele mai bune posturi corporale ce ar trebui introdusă ca o postură de bază şi practicată de mai multe ori pe zi.

Efecte corporale

.Întăreşte mâinile, încheieturile mâinilor şi umerii
.Întinde toţi muşchii din aceste zone şi îi fac mai supli şi mai flexibili
.Întinde cutia toracică şi măreşte capacitatea respiratorie
.Revigorează nervii, muşchii mâinilor, încheieturilor lor şi antebraţelor
.Pregăteşte cutia toracică şi mâinile pentru exerciţii mai grele

Efecte mentale

.Ca şi alte exerciţii pentru menţinerea echilibrului, „corbul” necesită concentrare mare ceea ce duce la dezvoltarea acesteia
.Are un efect pozitiv asupra capacităţii de a fi calm şi asupra atenţiei
.Dezvoltă sentimentul de stabilitate spirituală
.Pregăteşte spiritul pentru meditaţie

Efecte vitale

.Înlătură letargia
.Permite scurgerea de energie vitală în umeri şi în mâini

Capacitatea uimitoare de a vindeca şi de a regenera corpul şi spiritul îl remarci îndeosebi în situaţiile critice. Acum câţiva ani de zile, în timp ce lucram pe lângă casă, am simţit o durere groaznică în umărul drept. Odată cu această durere nu mai reuşeam să ridic mâna dreaptă decât foarte puţin. Mobilitatea mâinii drepte era redusă practic aproape total. De obicei nu mă duc la medic deoarece am încredere foarte mare în puterea de autoregenerare a corpului. De data asta însă m-am hotărât să mă duc la medic pentru a şti despre ce este vorba. Astfel, pe data de 25.02.2010, m-am prezentat la Dr. Med. B. K, medic specialist în ortopedie şi chirurgie traumatologică. Cu ajutorul unui aparat medical cu ultrasunete am fost prediagnosticat cu periarthritis humeroscapularis, în engleză „frozen shoulder”. Medicul m-a informat că singura modalitate pentru a remedia umărul este operaţia chirurgicală. Pentru un diagnostic mai precis şi sigur am fost trimis la o clinică specializată pentru a face un diagnostic imagistic prin rezonanţă magnetică, în engleză „magnetic resonance imaging” (MRI). Am primit programare pe data de 14.04.2010. La această clinică am fost supus unei analize pe bază de rezonanţă magnetică. Pe baza acestei examinării medicale s-a scris un raport amănunţit pe care l-am oferit atât medicului ortoped cât şi medicului meu de casă Dr. S.T. Ambii mi-am spus acelaşi lucru: umărul trebuie operat.

M-am informat despre această boală şi într-adevăr exista doar o singură alternativă şi anume aceea de a corija umărul în mod chirurgical. Am făcut investigaţii inclusiv în internet şi am dat de câteva cazuri asemănătoare cu problema mea. Aceşti pacienţi relatau că s-au lăsat operaţi. După operaţie au trebuit să facă gimnastică recuperatorie timp de mai multe luni de zile. După aceasta însă unii dintre ei spuneau că problema a persistat în continuare, ba chiar s-a agravat. Din această cauză am hotărât să nu mă operez încă şi să mai aştept. Între timp mi-am adus aminte de o postură corporală pe care eu o practicam din când în când, „corbul”. Cu toate că ştiam că posturile corporale au o putere de vindecare şi regenerare mare, totuşi nu mi-am făcut prea mari speranţe. Am gândit aşa: „e o speranţă mică pe care trebuie să o valorific!”.

Aşadar mi-am propus să execut această postură de cinci ori pe zi. La început a fost tare greu. Umărul mă durea groaznic şi nu prea aveam forţă în braţul drept deoarece ceva timp nu l-am mai putut deloc folosi. Prima dată când am încercat să execut „corbul” nu am reuşit. Am recurs însă la un truc. În loc să-mi sprijin toată greutatea corpului numai pe braţe, mi-am folosit şi degetele de la picioare cu care mă sprijineam de sol. Numai aşa puteam la început să execut această postură şi asta numai pentru câteva secunde. După ceva timp, cam o lună, braţul drept a început să devină mai puternic şi am reuşit să fac postura în mod corect şi anume să nu mă mai folosesc de trucul acela. Acum puteam să-mi sprijin tot trupul pe braţe cu ajutorul mâinilor fără să recurg la degetele de la picioare.

Deja în acest punct am observat că această postură îmi fortifică braţul şi umărul cu adevărat. De aceea am continuat să o execut pe mai departe această postură, de data aceasta cu mai multă încredere şi optimism. După cam un an şi jumătate mi-am recăpătat mobilitatea braţului în proporţie de sută la sută iar durerea din umăr a dispărut complet. Tot ce am relatat aici este foarte bine documentat şi pot oferi oricând prediagnosticul dr. Med. B.K., radiografia MRI, diagnosticul de la centrul de medicină nucleară scris de dr. Med. D.S. şi notificările medicului meu de casă.

Trebuie să-ţi mai spun ceva. Medicamentele sintetice au un efect rapid şi ameliorează în general numai simptomele bolii. Posturile corporale au un efect lent şi vindecă boala cu adevărat. De aceea trebuie să ai răbdare şi să fii atent cum vindecarea se produce în mod lent, poate chiar foarte lent dar avansează cu succes şi în cele din urmă boala va fi eliminată şi nu ameliorată precum în cazul operaţiei sau medicamentelor sintetice. Aceasta este diferenţa.

Pregăteşte-te pentru postura „corbul”. Din poziţia de drepţi îndoaie genunchi şi stai ghemuit cu mâinile întinse în aşa fel încât subţioara să atingă genunchii. Picioarele stau plat pe podea.

Aşează mâinile pe podea. Distanţa între ele este egală cu distanţa dintre umeri. Degetele sunt răşchirate precum ghiarele corbului.

Deschide coatele în afară astfel încât să poţi folosi braţul ca rezemătoare pentru picioare. Aşează genunchii pe braţe şi ridică-te pe degetele de la picioare.

Îndreaptă privirea asupra unui punct din faţa ta. Opreşte-ţi respiraţia pe timpul în care îţi transferi greutatea corpului pe braţe.

Transferă toată greutatea corpului asupra mâinilor astfel încât picioarele să nu mai aibă contact cu solul. Dacă nu poţi face asta, atunci încearcă să ridici numai un picior în timp ce celălalt stă în continuare în contact cu podeaua. Rămâi în poziţia asta atâta timp cât te simţi bine. Concentreză-te asupra corpului tău şi asupra energiilor subtile din interior. Percepe toate reacţiile corpului. Fii peste tot în corp cu ajutorul concentraţiei.

7. Cuvinte şi gânduri pentru o viaţă fericită

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.”
Sfânta Evanghelie după Ioan cap.1

Cu aceste cuvinte începe evangelia după Ioan. De aici putem să deducem că puterea cuvântului este egală cu puterea lui Dumnezeu, deci este infinită. Cine ştie asta poate să folosească forţa cuvântului pentru a genera gânduri ce vindecă, ce aduc fericirea şi gânduri ce aduc pacea în suflet. Îndreaptă toate gândurile tale spre spiritul universal creator pentru a îţi îndeplini toate dorinţele şi astfel pentru a găsi izvorul inepuizabil de fericire adevărată. În acest capitol doresc să te încurajez în folosirea cuvântului şi a gândului pentru a putea realiza dorinţa de iubire, de fericire, de succes, de sănătate şi de pace.

„Chem acum şi aici puterea conştiinţei infinitului pentru ca să-mi redea sănătatea perfectă pentru totdeauna. Dumnezeu, ajută-mă să-mi recapăt sănătatea, fericirea şi pacea în viaţă. Destinul meu este curat ca lacrima!”

„Sunt pe deplin liber şi fericit căci ştiu că adevărata mea natură este perfecţiunea şi puritatea. Mă simt ca o frunză în vânt şi las ca destinul să se îndeplinească indiferent de ce îmi aduce el. Am gânduri bune, spun cuvinte bune şi fac fapte bune. Destinul îmi va aduce numai lucruri bune.”

„Destinul este de partea mea şi îmi aduce bogăţie interioară şi exterioară. Devin din ce în ce mai independent economic pe zi ce trece. Sunt binecuvântat cu bogăţie, sănătate şi succes.”


8. Pot intra în contact cu Dumnezeu?


Da. Cu ajutorul meditaţiei.

Cea mai plăcută, cea mai sigură şi mai eficientă formă de meditaţie este MEDITAŢIA LUMINII.

Meditaţia este o practică spirituală şi un fenomen mental biofizic cu ajutorul căreia se accesează conştientul, subconştientul şi inconştientul. În felul acesta sinele individual reuşeşte să se smulgă conştiinţei egoului şi trece încet încet prin toate straturile psihice, mentale şi emoţionale. Inconştientul este centrala puterii în care se află scânteia dumnezeiască adică sufletul. Prin contactul cu sufletul sinele devine stăpânul absolut al individului.

În momentul în care sinele se află în conştient, el conştientizează fenomene precum: gânduri, sentimente, imaginile interioare ale conştiinţei de zi cu zi, numite într-un cuvânt flux mentalo-emoţional. Aceste fenomene se sting încet încet şi sinele reuşeşte să treacă în subconştient reuşind astfel să domine fluxul mentalo-emoţional pe care îl poate stopa oricând. Sinele pătrunde mai departe în inconştient unde se află sufletul, adică unde se află scânteia divină din noi. Astfel el devine stăpânul total al spiritului, care în meditaţie s-a purificat, dar şi stăpânul total al trupului căci el poate stăpâni instincte şi dorinţe trupeşti. Între sprâncene se deschide ochiul magic care începe să lumineze interiorul persoanei. În acest moment persoana este în contact direct, prin intermediul sufletului, cu Dumnezeu. Ea primeşte energia Lui care conţine ştiinţă spirituală şi abilităţi divine. Persoana află Adevărul Absolut.


9. Mulţumim lui Dumnezeu


Haideţi să-i mulţumim lui Dumnezeu cu cuvintele noastre.

Doamne Dumnezeule, mulţumesc pentru tot ce mi-ai dăruit.
Mulţumesc pentru suflet, spirit şi trup.

Mulţumesc pentru beatitudinea pe care o trăiesc în clipele când mă identific cu sufletul.

Mulţumesc pentru fericirea aparentă a trupului şi pentru suferinţă.

Mulţumesc pentru şansa pe care mi-ai dat-o să trăiesc în acest univers pentru ca să îmi personific sufletul.

O, Doamne! Condu-mă Tu de la neştiintă la înţelepciune divină!
Condu-mă Tu de la întuneric la lumină!
Condu-mă Tu de la moarte la nemurire!

Om, Amin!